Categorie: Prostii
-
Constructivismul moral – și uneori etic
Constructivismul moral poate fi caracterizat drept o perspectivă metaetică cognitivistă și anti-realistă, prin care se susține că adevărul și corectitudinea judecăților morale sunt constituite prin proceduri ale rațiunii practice, mai degrabă decât determinate de corespondența cu fapte morale independente de minte. De fapt, spre deosebire de realismul moral robust, prin…
-
De-construindu-l pe Hegel
Tot atât de idealist precum probabil orice filosof german de acest soi ar face-o privind, filosofia domnului Georg Wilhelm Friedrich Hegel ar putea fi acceptată ca o formă paradigmatică de constructivism ontologic. Însă una care – de aceasta dată, privită dintr-o perspectivă post-structurală sau de-constructivă – nu conduce la relativism,…
-
„Tragedia cartesiană”
De fapt proiectul filosofic propus de către domnul René Descartes reprezintă probabil una dintre cele mai fertile și paradoxale contradicții propuse vreodată în filosofia metafizicii – precum, probabil o înțelegeau, cel puțin, occidentalii până la domnia sa. Așa încât, într-un context dominat de diverse soiuri de „realisme teologistice” și de…
-
Propria mea demonstrație „simpli-simplistă” a „Teoremei lui Diaconescu”
Enunțul teoremei: Prin „Teorema lui Diaconescu” se afirmă că, în logica constructivist-intuiționistă, acceptarea Axiomei Alegerii implică validitatea Principiului Terțului Exclus. Cu alte cuvinte, dacă se pot alege elemente din colecții de mulțimi arbitrare, atunci fiecare propoziție devine „decidabilă” – adevărată sau falsă – chiar și în situații în care constructivist-intuiționiștii…
-
„IOSEPH PEANO – ARITHMETICES PRINCIPIA NOVA METHODO EXPOSITA”
… tradusă și interpretată în poate prea puține cuvinte, ceva mai „constructivist privită” + câteva demonstrații „în plus” Această operă, al cărui titlu probabil amintește de „Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica”1 domnului Isaac Newton – cel puțin în propria mea perspectivă – reprezintă un punct de inflexiune în re-formalizarea „conceptelor matematiciste2”,…
-
„IOSEPH PEANO – ARITHMETICES PRINCIPIA NOVA METHODO EXPOSITA”
Aceasta este: ARITHMETICES PRINCIPIA NOVA METHODO EXPOSITA A IOSEPH PEANO in R. Academia militari professore Analysin infinitorum in R. Taurinensi Athenæo docente.” Vă mulțumesc pentru atenția acordată. Cristian Nicolae Șchiop Bacău, august 2025 Notă privind drepturile de autor: Conținutul acestui articol și al documentului atașat respectă drepturile de…
-
Îngerii emasculați-s de când Ištar … în infern coborâtu … Și-s și 2.
Și-un înger odată ședea pe-o tavernă Și-un ochi prin gură-n urechi îi curgea Și se chiora pofticios cu cel-lalt la steagul în bernă Și-n nas năstrușnică tusea-i ieșea Ea-Domnu-l privea compasiv cu privirea-I eternă Cum el taman pe Ištar o iubea ‘n infernu-i de unde ea goală-l părea ‘nvelită-n flamura-i…
-
Bine-nțeles
Uneori mă străduiesc să mă fac greu-înțelespentru că alteori mi s-a urât cu binele [Bine-nțeles]
-
Comportament obsesiv compulsiv
Realitatea-i că ritualurile ludice de dezambiguizare ori dezasamblare a conceptelor au bântuit subconștientul colectiv abia din momentul dezvoltării obsesiei relaționării percepțiilor în efecte precedate de cauze si toate astea se rezumă într-o compulsie recursivă. [Comportament obsesiv compulsiv. ]
-
Prin orașul cel vechi bântuia demult o dată un nebun în scaun împins de-o nebună. Cu rotile.
Și cum mă zbenguiam ca prostu’ pe scări prin orașu’ vechi că acu’ părea nou-nouț și piatra neroasă pe străzi alea ale lor înguste și varu’ nemâncat pe țiglele alea ale lor largi și cum nici una nici două într-una mă miram cu voce tare că: „Pe unde Naiba or…
-
Alegerile „cetățeanului turmentat”
Și uitându-mă în jur, mi-am zis: „Politica-i o curvă! Ia s-o fac eu femeie onorabilă … !”. Și când să pun mâna s-o fac, uite ce mi-a făcut!” [Alegerile „cetățeanului turmentat”]
-
Gândăcelul
„De ce mă duci în ispită și nu mă izbăvești de Cel Rău, Amin! Gândul „Gândăcelul”-ui lui Elena Farago, versiunea păcătoasă pentru păcătoșii din post … [Gândăcelul]
-
B-B
Big-Bang e băiețel ori fetiță*? [B-B] * … E doar reprezentarea liniară (rațională, cauză-efect) a compulsiei eficienței multiplicării meiote (sexuate), sustentată de obsesia irațională (subconștientală în ancadrament comportamental obsesiv-compulsiv) a ineficienței diviziuni mitote (în cazul subiecților obsedați). Altfel spus vegetația să nu care cumva ne sufoce spațiul vital. 🙂
-
Vorbind singur cu fața la pereți.
Și erau în camera aia oglinzi, multe oglinzi sculptate așa de Cei Vechi, sparte în timpul Revoluției și refăcute cu migală, ciob lângă ciob, de Cei de După și acu’ stăteau satisfăcute, acoperite cu cearșafuri albe, prăfuite după caz, rămase de pe la tuberculoșii de la parter, că și ăștia…
-
Ai văzut Drac mort?
Nu mor Dracii când îi vezi ca nici caii când câinii vor …[Ai văzut Drac mort?]


