Și-un înger odată ședea pe-o tavernă
Și-un ochi prin gură-n urechi îi curgea
Și se chiora pofticios cu cel-lalt la steagul în bernă
Și-n nas năstrușnică tusea-i ieșea
Ea-Domnu-l privea compasiv cu privirea-I eternă
Cum el taman pe Ištar o iubea
‘n infernu-i de unde ea goală-l părea
‘nvelită-n flamura-i neagră … eter …
[Îngerii emasculați-s de când Ištar … în infern coborâtu … Și-s și 2.]
Estetica Demersurilor Inutile 
Lasă un comentariu