Estetica Demersurilor Inutile

Moi: … „Voi sunteți proști!” ne-o zis printre rânduri Ăl Mare chiar înainte de-a aprinde scânteia Revoluției. Ș-o adăugat printre dinți, lămuritor adică, că pe fețele la noi, pe fețele noastre adică, pe-atuncea se citea numa’ și numa’ mirare: „Io-s singuru’ care deține tot adevăru’! N-ați vrea voi oare, să intrați în partidul meu?!”. Așa ne-o zis. Și noi am vrut. Că de’! … Ce era să facem? … Că aducea oleacă cu Cel ce Este … Adică cu Ăla de-ș’ ziii … „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Cine …”! șșș … Mă rog. Io tot vroiam la ai mei ș … i el …
Mr.D.: Ș-așa o apărut „Partidul Proștilor”?
Moi: D-apoi cum?!
Mr.D.: Și „Cel ce Este”-i cumva Ăl’ cu „EU SUNT CEL CE SUNT!”?
Moi: Ei … Nu chiar … Îi Ficior-su’ …
Mr.D.: Aha … Ș-atunci voi de bună voie și nesiliți de nimeni, ați pus mână de la mână și v-ați pus la dispoziția lu’ „Ăl Mare”-a vostru: holdele, codrii, fabricile, minele și mai ales mâna de lucru, ca să facă el ce o vrea cu ele … Așa-i?!?
Moi: Oarecum … Da’ mai dintâi le-am pus laolaltă … Cu ai noștri … Că pe urmă o venit el și le-o luat, asta-i altă treabă.

[J+J=Love …]