Estetica Demersurilor Inutile

… ș-atuncia am întrezărit aievea-n ochii Ei expresia naivă a posterității posttraumatice. Că ființa asta așa firavă și inocentă cum o vedeți acu-n fața noastră ș-aici de față ș-acum și pururea în toate ale Ei veșnic fie pomenită nu numa’ c-o ajuns până la Nirvana, ci L-o și apucat pe Însuş’ Dumnezeu de-un picior. Da. Așa o și făcut. Și nu o dată … Nu de două … De trei ori la rând! Şi câteodată chiar de-amândouă. Da. Chiar așa. Deodată. Și Dumnezeu însuși o luat-o la El în plata Lui! … da’ mai apoi o lăsat-o-n pace. Așa. Ș-acu’ chestia-i că vrea și Ea saraca’ s-o ia de la-nceput. Da. Să fie ca noi, adică! Cu picioarele pe pământ. Ori cu voia domniilor voastre chiar în … Înfipte în el. Da. Așa. Cum suntem şi noi acu’ ș-aici la o adică.

Mda … Acu’ … Io ce să zic?! Că n-am avut cum s-o ajut? Drept îi c-aş fi avut, da’ de putut n-am putut, că … Că ce vină să am?! N-am. Că n-am fost io Acela. Alesu’. Ei, adică. Că la mine o venit mult mai pe urmă. Că-ntâi pe-Acela L-o ales. Ea. Nu. Nu pe mine. Apoi o fugit și de la El. Ori de El. C-așa o ș-ajuns la Nirvana ceea. Da’ … Cum spuneam: De trei ori o fugit, nu o dată. Da. Apăi … Da. Că ş-Acela. Acela pe de-altă parte, c-am fost și până la El să vedem de nu-i cu putință s-o mai ia o dată, se căznea săracu’ tot așa cum l-aț’ prins și voi atuncia-n aval de Jainpur. Da. Întocmai ca atuncia când la slujba Lor am fost. Neinvitați. Mda … Că chestia-i că de-acolo nici nu s-o mai dat urnit. Nici El. Da. El. Acela. Că parcă ce-i trebuia Lui atâta urnitură?! Că era din belșug și verdeață și soare … Din belșug. Și și suspinele-ndureraților ăstora așa ca noi, ăștia de suntem așa mici și pricajiț’ de nici cu gandu’ nu gândim s-ajungem pan’ Acolo, nu răzbesc nici ele. La El. Nu. Numa’ la slujbe ce ne mai cheamă. Și numa’ din când în cănd. Doar știți și voi cum e … C-aț’ fost de față, ce Naiba! Da’ acu’ l-or coplesit şi astea și … Pe El. Da-i prea târziu.

…

Epliog:

… Pe Cela’ cu Ea cu tot la urmă I-o chemat Ăl Mare-n Cetatea Lui de Scaun să-i facă Basilică. Mare. Cea mai mare. Ceva ce n-o văzut Parisu’. Și ce-o ieșit se și vede. Că-n cele din urmă așa i-or și zis: Aghia Sofia! Da. Că Parisu’ nu se-nsofiase. Încă. De-Aghișie nici vorbă. Nu … Pe-atuncea. Mda. Da. C-acolo cic-o și-ngropat-o. Pe Ea. Da. El. La poale. La poalele ei. Apoi o mai zidit-o o dată și undeva-n Soare-Apune-n Argeș în jos … Pe un … Frumos. Undeva. Da’ numa’ c-acuș’ zicea Manole. El. Și Ea Ana. Și nici la Dumnezeu n-or mai ajuns … Da’ umblă vorba cum că din dragostea Lor de pe urmă s-a’ fi născut unu’ de Ceilalț’ i-or și zis Ikarus. Da. De cum l-or văzut. Nu știu de ce. Da. Ăia, adică. Ăla. Da. Așa. Da’ cică abia El o ajuns la Domnu’ … Da. El. Da, da … După ce o … Nu-nainte! Da. După. Da’ parcă poți să știi?! Ce știu io îi numa’ c-așa or zis ș-unui auto … buz. Mult mai târziu. Când s-or plictisit de tramcare. Și de aripi!

[Sofia Ana]