Niciodată n-am făcut diferența între Maică-mea și Soră-mea. Că Soră-mea era de caritate. Și Maică-mea m-o îngrijit o viață. Săraca. Bunica-mea în schimb o fost un înger. Blond. Bucălat. Și aici îi întuneric. Și asta-i ziua când m-am trezit cu Bunică-mea-n brațe şi cu Maică-mea de mână și am știut că mi-o sunat ceasu’. Ultimu’ Ceas. Și am înviat a doua oară. În uralele Mulțimii. Da’ Mulțimea nu mă ura. Îi cerea voie lu’ Cel Mare. Că pâine și vin avea. De la Domnul.
[Precum în Cer așa …]
Estetica Demersurilor Inutile 
Lasă un comentariu