Estetica Demersurilor Inutile

Şi când tocma’ cum de m-am trezit de dis de dimineață-n cucurigitu’ Cucoşului cu Ouă de Aur, da, sigur că da, acel cucoş, da, de el e vorba şi apuc şi io a mă bucura ca tot omu’ că de cum că dacă cuget io chiar exist şi drept îi că nu prea am făcut-o, adică n-am prea cugetat cine știe ce, că de dis de dimineață cică îi bine doar să te scoli nu să bați câmpii, da’ cum ziciam, de bucurat io m-am bucurat că orişicât, nu-i de ici de colo să exişti, că dacă exişti înseamnă că eşti şi dacă eşti, pe cale de consecință se cheamă că: „eşti cineva” şi atuncea se cheamă cum că: „te-ai ajuns” și-n toiu’ cugetărilor ăstora ale mele despre mine însu-mi amintesc de-a doua teoremă de incompletenț-a lu’ Gödel săracu’ c-atâta o avut şi el pe lumea asta, două teoreme ş-altă nica, da’ Dumnezeu să-l binecuvânteze, că mare om o fost şi el şi pe de altă parte de Gandy cu limitările lui cu tot, Shiva lui să-l binecuvânteze, că dacă-l cheamă Gandy, sigur îi cu Ei, abia acu-mi dau seama că pe de-o parte dacă altcineva nu-i să-mi zică că io chiar exist, degeaba cuget io la aşa ceva, că poate ş-ăla-i tot numa-n mintea mea ca-n teoria aia soliphilistă de-i zice „anthropic-bias” şi cum că tot prost o să şi mor, adică așa cum m-am născut …

[Matinale … le angoase care …]

P.S. … Chestia aia cu cugetarea o zis-o Le Chatelier, nu?