Cică o dată Domnu’ coboară-n straie lumești în lume, ca să vadă cu ochii Lui ce fac drept-credincioșii de nu-I mai cer nimic și nu știu cum se face că acolo nimerește taman în Levant și acolo cică domnea în tihnă un mult-prea-fericit pașă. Și nici una nici două, Domnu’ prinde-a-l întreaba:
– O pașă cât de mult-prea-fericit tu ești! …
– Cine? Eu?!
– Da. Și pentru drept-credincioșenia ta, că-n mult-prea-fericirea ce o deții, tu nimic nu ml-ai cerut, Eu vreau acu’ ca să te răsplătesc.
– Cine? Tu?!
– Da! Eu! Ce te tot miri atâta?!
– Tu?! Pe … Pe mine?!
– Spune drept: Ce ți-ai dori? Hai! Nu te mai sfioși atâta? Zii!
Și pașa cela prinde-a se ploconi la picioarele-I în timp ce-L privea drept în ochi!
–
Pupa-ți-aș Poala Ta Mărite
Că cât mă bucur să te știu …
– Ăhă! Acu’ pune mâna și zi. Zi … o dată!
– Păi … Lumina Lumii ș-a Lunii de pe-aici: Când io am tot ce-mi pot dori, ce Doamne iartă-mă aici de față, mi-aș mai putea dori?
– Păi cum să-ți zic io ție mult-prea-fericitule …
– … pe limba mea-n omnipotența Ta, io cred c-ai putea …
– Păi uite: Conform cu Paradoxu’ lu’ Hilbert, ăl’ cu Grand Hotel, cred c-aș putea să-ți mai dau încă ceva-n plus …
– Așa să faci Mărite!
– Da’ pe de altă parte-i unu’ Gödel, care zice că oricum aș da-o tot incompletent rămâi …
– Ș-atunci cum facem Doamne?!
– Păi uite-aşa, ia pun-te tu oleacă în locu’ Meu, să-ți arăt Io cum se face!
[Jean + Jana = Love … still alive!]
P.S. Paradoxul lui Hilbert „cel cu Grand Hotel” îi că-ntr-o mulțime infinită se pot afla infinite mulțimi infinite dacă asta-ți dorești ș-a lui Gödel (de fapt nu-i un paradox ci-s chiar două teoreme) îi că nici un sistem de proceduri nu-i suficient pentru dezvoltarea oricârui scenariu imaginabil și mai mult, aplicând procedurile detaliate în cadrul lui, nu se poate demonstra asta
Estetica Demersurilor Inutile 
Lasă un comentariu