Îmi spunea Ikaa, bunica mea adică că atunci când era ea mică, bunica ei că avea și ea o bunică care avea o doică care îi spunea cum câteodată vara li se permitea celor dintâi să-și stabilească șatra, undeva la marginea moșiei în luminiş și cum ei se bucurau așa de tare de urcau pană sus în sat să ia mâncare și copii obraznici și apoi dansau și cântau bucuroși toată noaptea în legea lor, până când cădeau obosiți și dormeau trei zile și trei nopți înainte s-o ia de la început, după care stră-stră-bunicul ei, Stăpânul Timpului le șoptea că e timpul să plece și ei plecau. În legea lor. Și lor le spunea’ „cei dintâi” că așa umblau ei toată ziua și toată noaptea și toată lumea credea c-așa a fost. De la început.
[De la început!]
Estetica Demersurilor Inutile 
Lasă un comentariu