Estetica Demersurilor Inutile

i am visat cum o dată eram singur pe o scenă și oamenii erau simpli actori și fiecare îşi cânta rolu’ fară să mă bage în seamă şi unii îşi strecurau arcuşul în vioară chiar în fața ălor cu viole între brațe şi în partea ailaltă chiar vis-a-vis şedeau plictisiți ăi de la contrabas cu violoncele între genunchi şi în spatele tuturor se desumflau suflătorii mânați de toba mare cu tingiri alămite și toți erau frumoşi ca niciodată în frac şi rochii de gală mulate cu partitura în ochi proptită de nimeni nu mă ştia nici că îs nici unde îs și io printre ei alergam ca un nebun când la unu’ când la altu’ ca să le învârt cheița ori ca să le schimb bateriile că nu toți erau din acelaşi timp da’ toți erau făcuți unii de alții …

[Cum vă place]