Estetica Demersurilor Inutile

Și și Sorelele și şi Lunateci împământeniți de-acu’ deopotrivă s-or pus care mai de care pe amintit cum că pe când erau și mici și pe de-altă parte și proști Ei erau și toată lumea le zicea Copii Cerului atuncia şi Ele în calitate de Fiicele Soarelui s-or giugiulit oleacă cu Ei în calitate de Fii Lunii și cum atuncia pământenii s-or uitat neputincioși la Ei și s-or urcat la Sfântu’ Cer cerându-i să facă ce-o face ori ce are de făcut ori de cuviință numa’ să-i ostoiască de-ndată-n rostu’ Lor şi să-i facă să termine odată că la o adică ei îs şi oameni şi serioși cum ar veni tot la o adică și treabă au și timpu-i de-acu’ și de vânat și de pescuit că și peștii-s de-acu’ perişoare şi ei înșiși de-acu’ şi pe de-altă parte şi Condorii-s cât Casa Pasa și li-i și lor și foame și frig întocmai și la fel ca lu’ Vuving ăl’ din clipu’ promoțional cu secera și ciocanu’ vietnamez proiectat la botu’ calului de sovieticii rozalii-n perimetru’ perimetrizat deja și le e și lor deopotrivă dor de vremea-n care Ziua se-mpreuna atât cu Noaptea cât și cu Zorile și la rându’ ei Primăvara chiar cu Noaptea-n-cap și și ei se sculau pe-atuncea și ș-arau și de zor și de dis și de dimineață ca-n brazde-apoi să uimească peștii câmpului de ciorbă ş-apoi pe care și pe ăștia cu praștia să-i înturluce cu Cine Pot ș-apoi şi pe ei cu ei înșiși săracii și cu ceilalți de coadă proptiți apoi Condorii Cerului cei cât Casa Pasa să-i momească cu carnea lor și după asta să-i sacrifice și pe ăștia după cuviință că pe-atuncia erau așa săraci de o singură praștie aveau cu toții și pe-aia ș-o dădeau din mână-n mână unu’ la altu’ până dovedeau tot fondu’ așa zis piscicol din brazda din care prăștiau peștii ca apoi să aibă cu ce Condorii Cerului mari cât Casa Pasa să-i momească și și ei să facă ce-abia am zis c-am zis c-au de făcut da’ chestia-i că de când Fii Ăluia cu Fiicele Ăleia s-or împrietenit la cataramă și pe cale de consecință acu’ folosesc aceiași curea ca să-și țină și nădragii și catrințele-mpreună adică cum ar fi că-s mărțișori deja și-s și Sorele și Lunatici deopotrivă și-n toată puterea cuvăntului pe chestia asta oamenii suferă și umblă ca smintiții care-ncotro că nici ei înșiși nu mai știu nici ce i-o așteapta nici ce pierd ori dacă pierd ceva din ce-i așteaptă și țipă-n urechea lu’ Sfântu’ Cer doar doar s-o prinde: „Pân-om părăsi Pământu-n viață e pustiu!!!” de parcă ș-Ăla are urechi de auzit când până și El îngână-ntruna-n tulnic cu jale: „Eu sunt Vuving al tău cel mic, mi-e foame și mi-e frig…!”

[Copii Cerului]