Eu vin din țara în care mămăliga se așterne cu evlavie peste cașcaval, de jur împrejur, câteodată chiar roată-mprejur, în funcție de împrejurări, pentru că uneori explodează-n roi de stele. Stele verzi. Eu știu cel mai bine asta, pentru că eu însumi am servit-o de nenumărate ori, cu ce-o poftit ea. Și-i ziceam „La Última Vez” ș-o mâncam cu poftă de altceva, ori câte ori aveam eu chef, s-o servesc. Și chestia-i că la noi până şi femeile au cap de cal iar bărbații trup și șase picioare și-i călăresc cum se cuvine și-i iubesc ca pe iubitul iubiților lor cu coama-n vânt de vară-n vis visând. Vitejește, cum ar veni. Și uneori au chiar și un corn în frunte. Și până și copii copiilor noștrii noștri au smaralde-n Cer în loc de ochi în păr și-s toți șase la fel de frumoși și verzi ca și ai voștri. Cei mai frumoși adică.
[ Acolo unde centaurii bat câmpii. Lu’ Anggitay*)]
*)Anggitay este reprezentarea mitologică de origine filipineză a ceea ce europenii denumesc centauri. Înfățișată precum o creatură feminină a cărei corp este în partea superioară asemănător cu al unei femei iar în aceea inferioară cu cel al unui cal și uneori, este imaginată cu un corn plasat chiar în centrul frunții.
Estetica Demersurilor Inutile 
Lasă un comentariu