Estetica Demersurilor Inutile

– … Ei … Și-n Piața Aia, chestia e că și erau de toate: Spițerii cu balanțe-n mâna unor afrodite încerșăfate-n alb și-mbălănțate-n dreapta lor judecată la ochi legate, Bănci Cămătărești cu Jidovi Rătăcitori înțepeniți în picioare cum e datina la ei de când fac de veghe roată la Regină-n Palat, mângâindu-și când barba când flocoasele tichii-n liniște, satisfăcuți de dobânda compusă-n constanta lu’ Euler binecuvântându-l de zor pe Bernoulli că i-o pus-o-n vedere și afroditele le zâmbeau galeș’ atât lor cât și Bombonierilor de printre ei cu ciubuce-ncârligate-n alb și roșu de nu-i mai deosebeai nicicum de Bărbierii ce pândeau de după colț ceva mușterii cu cârpe albe-n mână ca niște chelneri cu lighene-n brațele de-alamă-n care te puteai vedea de sclipitoare ce erau și copii mici și mari și chiar bătrâni deopotrivă-mpopoțonați care-n uniforme care-n sandale, așa cum i-o prins și pe ei vremea și cum le era rostu-n ziua ceia-n care-mperechecioși doi câre doi perechi-perechi, anorexici înturlucaț’ în mângâieri lascive-si sopteau drăgăstos ce-aveau de spus alături de câini vagabonzi visându-se mirese cu buchetu-n mână și pisici de sprijin emoțional care gâfâiau deopotrivă salivând pofticioși după bălțile-ngunoiate de dinain’ de pavaju’ ce-l încropise Ăl Mare ca cu toții să se bucure de spectacolu’ și priveliștea ce li se-mfățoșa-n fața Catedralei Eponime cu obloanele trase și ușile-nchise de-acu’ de zăpușeală că era si amiază si trecut de doișpe si cevan plus și toț’ își făceau satisfăcuți siesta pe unde-apucau că iarba s-ascunsese și ea speriată de Soarele ce Bate cu Putere și nici urm«ă de umbră-n copaci nu mai tânjea pe nicăieri, că i-o smulseseră o dată cu Crivățu’ De C-o Sară-n Urmă direct din rădăcini, pe deal, când o minune de fetiță-n sandale și blugi c-o mamă obeză și mămoasă-n spate alături de-un ghiozdan de piele-ntoarsă cu multă artă cât toate zilele ș-o pălărie de paie-n cap, s-o dus pâș-pâș direct la Ăla cu Octobass-u’ ș-uitânduse fără sfială-n ochii lui, că și ăsta era deja orb de-a binelea, da’ nici n-avea nevoie de-așa ceva, că de trupeș ce era cu instrumentu-n față, toț’ îl fereau scuipându-ș’ în sân de deochi și cum spuneam ingerașu’ ăla mic de fată-n încălțări romane și blugi medevali o scos de nici unde-un flaut, da’ nu așa de-oricare ci de-ăla fermecat de însuș’ Marele Maestru’ din lemn sfânt de Mărlin ș-onceput a sufla-n el primele trei măsuri din „Ode an die Freude” a binecuvântatului Van Beethoven din Lumea Nouă când ș-ăla cu hardughia lui cât toate zilele de-octobasică s-o prins în horă șâ i-o țânut hangu’ cu următoarele trei că pe-urmă să vezi minune mare că cum s-or prins cu toții-n horă, care cu timpane, care cu arcușu-n teorbă ori chiar cu cornuri de aramă de pânâ ș-arhanghelii-arlechinilor dintre creneluri or trompețit cu voie bună-n metru antic pe partitura abia-binecuvântatului și toată lumea cânta-n gura mare, bălăngănindu-se care mai de care-n cor:

„O Freunde, nicht diese Töne!

Sondern laßt uns angenehmere

anstimmen und freudenvollere.

Freude! Freude!”

– Și … unde era așa ceva …?!

– Ei … Pe Pământ, und-altundeva, că asta o știu de la bunică-ta care o știe și ea săraca de la străbunică-sa și tot așa din veci în veci, că dup-aia abia or emigrat cu toții, când s-or înmulțit Șobolanii Roșii și pe-acolo n-o mai fost de trăit … Pe Pământ, în Piața Procesului …

– Nürnberg?

– Păi … Chiar acolo! Da’ după Potop.

– … și … constanta, nu era cumva a lu’ Napier*)?

– Ce?!

[ Flashmob 🙂 ]

*) Constanta lui Euler „e” … e numită uneori „constanta lui Napier” în cinstea lui John Napier … cel care a introdus logaritmi …